PSIHANALITICA

Un altfel de psihoterapie

Site nou – PSIHANALITICA


Asa cum mi-am propus de ceva timp, iata ca azi a sosit ziua sa implinesc ultimul proiect al acestui an – lansarea site-ului PSIHANALITICA – vi-l ofer inspre explorare !

LA MULTI ANI…si fie sa culegem tot ce are 2019 mai bun !!!

shutterstock_492750550

 

Reclame

decembrie 31, 2018 Posted by | Atasament, Critica sociala, Orientalisme, Psihanaliza, psiholog, psihoterapie, psihanaliza, Thoughts | Lasă un comentariu

Lumea lui Celalalt


              Imi spunea zilele trecute un prieten ca in sistemul de invatamant actual nu se mai preda toleranta. Gandul mi-a ramas in minte fiind intr-un contrast aparent atat de puternic cu ceea ce gandesc in perioada asta. Mai precis, prin intermediul psihoterapiei, invatam sa ne regasim drumul catre noi prin ochii celorlalti. In mod evident avem nevoie de o pereche de ochi-martori in care sa ne oglindim si mai mult de-atat, in care sa ne re-cunoastem. Ori intoleranta poate ca asta presupune, sa te uiti in ochii celuilalt si nu numai sa nu poti recunoaste un peisaj, care fiind cat de cat familiar ai putea spune ca il poti accepta – pe celalalt – dar mai mult de-atat. Inseamna ca ceea ce vezi in ochii ceiluilat iti este nu numai strain ci si ca intr-un sens ameninta echilibrul propriu. Diferenta prea mare a celuilalt te poate re-prezenta in moduri pentru care inca nu esti pregatit.

           Suntem lingvistic obisnuiti sa spunem ca fiecare dintre noi are nevoie de un anumit confort pentru a trai, de un anume tip de echilibru ca sa poata functiona bine. Ce ar putea presupune insa confortul si echilibrul acesta? Care ar putea fi factorii care sa ne pericliteze buna functionare?

           Acceptam viata noastra in limitele pe care mintea noastra le permite. Da, este vorba de o anumita permisiune si de anumite limite. Nu cred ca suntem nelimitati insa cred ca suntem auto-limitati. Intre aceste limite teritoriul, asa cum spuneam mai sus, ne este cunoscut si il putem defini ca fiind al nostru, ca apartinandu-ne si intr-un fel concret, ca fiind constitutiv sensului pe care il dam identitatii noastre. Ceea ce nu se incadreaza in limitele identitare nu il putem percepe ca fiind noi, al nostru si il putem cataloga ca realitate exterioara noua sau Celalalt. In acest sens, privirea Celuilalt ar putea sa ne arate in cateva feluri de nesuportat pentru noi, feluri care sa ne determine sa punem o granita de netrecut si clara intre noi si El. Este o privire de care ne-am lipsi fara prea mare efort iar randurile care urmeaza va vor expune cateva imagini reflectate in acea privire, cumva necrutatoare.

Ati inteles: nu voi face o pledoarie pentru toleranta.Ci voi face de inteles intoleranta. Consider ca e o maniera provocatoare, la fel cum provocator e sa te mentii tolerant, atunci cand ai toate motivele sa nu fii!

Unul-pentru-celalalt

            Prima imagine de nesuportat dar pe care o putem vedea reflectata este cea a lui a fi ingrozit, terifiat, terorizat. Respingem cu toata forta aceasta imagine care aduce cu sine suferinta neputintei si a imobilitatii, suferinta lui a fi expus unui celuilalt ingrozitor, terifiant, terorizant si din fata caruia nu ne putem retrage. Purtam cu noi ranile adanci ale vulnerabilizarilor si vulnerabilitatilor generate de un Celalat care nu ne-a oferit nici o alta posibilitate. Am fost supusi!

Aceasta imagine mai aduce cu sine ceva despre care nu putem si nu vrem vorbi. Este furia fara limite pe care durerea o transporta fie in corpurile noastre (aducand astfel boli dintre cele mai variate), fie in spatii ale mintii care nu sunt recunoscute ca ale noastre. Si nu, nu putem reactiona direct cu furie pentru ca asta inseamna, implicit, ca recunoastem situatia fara iesire in care suntem. Astfel, ne putem uita in ochii Celuilalt si, poate inexplicabil, il dorim departe, undeva de unde sa nu ne aducem in minte.

           O a doua imagine grea este imaginea noastra ca fiind demni de dispret. Aceasta este o lovitura adesea prea puternica la adresa stimei noastre de sine pentru a fi suportata. Sa fii demn de dispret inseamna ca esti o fiinta chiar ingrozitoare si care probabil ca a facut ceva chiar grozav peste care nu se poate trece si care isi merita soarta de dispretuit si desconsiderat. In asemenea conditii, ce valoare ai? Si cum poti inghiti o privire care iti aduce mesajul acesta?

Astfel, dispretul la adresa propriei persoane poate atinge niste cote foarte inalte incat se poate cere alinat prin reactii extreme de distrugere. Decat sa fii dispretuit mai bine sa fii faramitat astfel incat sa nu mai stii de tine deloc, sa nu mai trebuiasca sa duci aceasta povara un pas mai departe. Varianta a doua este indreptata inspre exterior – decat sa te vezi dispretuit mai bine il distrugi pe acel Celalalt care te poate reflecta asa. Nu putem fi toleranti in conditiile in care trebuie sa ne salvam ceva despre care am putea spune ca este esential pentru noi. Cum sa il tolerezi pe cel care ar putea sa-ti traduca in fapte si cuvinte ca nu te vezi pretuind, ca nu te vezi demn de respect?

       O alta imagine care descopera toleranta noastra scazuta este imaginea in care suntem acoperiti de rusine si din acest motiv socati, scandalizati, oripilati. Adesea, conflictul generat de propriile nevoie si dorinte carora nu li se raspunde corespunzator (sau chiar genereaza pedepse) aduce cu sine trairea aceasta deosebit de infiltranta, si anume rusinea. Sa fii lovit dupa ce ai cazut sau (ai fost) vazut, inseamna ca esti vinovat ca te-ai lovit sau ca ai ochi, inseamna ca nu ai facut lucrurile bine, ca ai gresit si ca ar trebui sa iti fie rusine pentru ceea ce ai facut. Inseamna sa stai la colt!

Rusinea este atat de greu de suportat si desigur vom evita cu toata forta pe Oricine ne poate face sa o simtim. Ea poate merge, atunci cand intensitatea creste prea mult, pana la dorinta de a nu mai dori sa traiesti, moartea parand in acele moment o optiune de departe mai usor de suportat. Pe versantul opus, dar din acelasi munte, poate genera dorinta de a-l omora pe Cel care te face sa traiesti asta.

         In sfarsit, o alta imagine de nesuportat, care poate ca le cumuleaza pe toate celelalte, care se imbina si combina in felurite moduri, este reflectarea imaginii tale ca fiind slab, devitalizat, firav. Si intr-adevar o asemenea imagine poate aduce cu sine trairea unui sentiment de rusine ingrozitor sau a unei neputinte absolute, capitularea fiind singura optiune. Iar in cazul acesta capitularea este echivalenta sinuciderii, aceasta parand a fi singura optiune in a bloca aparitia propriei imagini de felul acesta in constiinta ta. Indreptata in exterior, dorinta aceasta este cea care seamana haosul si din pacate avem mult prea multe exemple in realitatea prezenta si concreta care sa ilustreze cum sentimentul intern de slabiciune se poate manifesta prin generarea haosului in vietile, mintile si inimile celorlalti.

          Toate aceste patru imagini despre care v-am vorbit au un potential urias in a distruge capacitatea noastra de a fi toleranti. Cu siguranta ca v-ati dat seama ca, desi poate chiar am creat un grad de confuzie prin, exprimarea mea care a trecut rapid de la relatia cu un Celalalt extern la relatia cu un Celalalt intern. Ideea esentiala pe care doream sa o transmit este ca toleranta fata de cei din exteriorul nostru isi are baza inauntrul aparatului nostru de rezonanta – alcatuit din mintea, corpul si sufletul nostru. Iar lipsa tolerantei fata de oamenii din jurul nostru se datoreaza faptului ca acesti Ceilalti ne fac se vedem imaginile pe care le-am descris mai sus, imagini care sunt despre noi, pe care le avem cumva inauntrul nostru sau poate ar fi mai potrivit spus ca aceste imagini sunt in jurul epidermei noastre, la granitele psihicului nostru, undeva unde tindem sa nu ne mai recunoastem. Si daca nu suntem dispusi sa ni le apropriem, atunci nu vom face nimic mai mult decat sa fim intoleranti. Altfel spus, vom fi noi cei care terorizeaza, aducand groaza in privirile si vietile Celorlalti si odata cu ea dispretul pentru ei si injosirea. Noi vom fi cei puternici iar ei, cei slabi!

Toleranta

          Intre cele doua optiuni, psihoterapia este a treia, surprinzatoare, nesperata si adesea incapabila sa-si spuna continutul (inca incapabila sa-si vorbeasca esenta). Deschiderea unor noi posibilitati de a simti, relationa, vedea, aduce cu sine o noua intelegere si imi vine sa zic o noua intelegere intre noi, oamenii, dar nu numai ci si intre partile noastre intolerante. Caci libertatea cea mai mare nu este aceea a unei vietii noi ci a posibilitatii de a-ti reimprospata viata continuu prin efortul minunat de a vedea si altceva, de a simti si altcumva si de a fi impreuna cu Celalalt in feluri in care nu ai mai fost vreodata.

 

iulie 17, 2017 Posted by | Critica sociala, Psihanaliza, psiholog, psihoterapie, psihanaliza, Thoughts | , , , , | Lasă un comentariu

Iubire si (ne)siguranta


Faptul că în interiorul sentimentului de iubire se află și trăirea sentimentului de siguranță, este privit ca de la sine înțeles. Și, drept vorbind, este relativ ușor să găsim conexiunea acestora în istoria dezvoltării psihice. Psihanalitic vorbind, mama care ne-a îngrijit la începutul vieții noastre, și care ne-a satisfăcut nevoile de autoconservare, ne-a asigurat în mod fundamental existența. Acestei ingrijiri, copilul – mai precis bebelușul, îi răspunde prin ceea ce am putea traduce ca fiind iubire. Astfel, încă de la începutul manifestărilor afective, iubirea și siguranța sunt interconectate, cel puțin în mintea celui în care apar, prin experimentarea simultană dar și prin generarea lor de către aceeași persoană. Continuarea pe color mind - logo-01

decembrie 12, 2016 Posted by | Psihanaliza, psiholog, psihoterapie, psihanaliza | Lasă un comentariu

Narcis, Oedip si iubirea


              Ce este interesant in psihanaliza este ca s-au putut dezvolta ramuri, diferite intre ele, unele aparent contradictorii, dar care, privite din anumite unghiuri si perspective, sunt egal valabile. Desigur, cu mult mai interesant sa privesti materialul analitic dobandit in lucrul propriu-zis si sa incerci sa decelezi intelesurile si modurile de functionare din care a aparut un asemenea material. Dintr-o asemenea incercare orice terapeut poate spune cu usurinta ca descopera multe structuri care merg in paralel. Si nu putini sunt autorii care au remarcat ca complexitatea functionarii psihice este data tocmai de acest activism sincron. “Putem concluziona ca lucram cu o conceptie sincrona care este in armonie cu atemporalitatea inconstientului, care, in felul acesta, isi castiga accesul la constient ” , spune Cesio.

887759694ffa09c2d45255317abc4100

Si daca toate sunt intotdeauna acolo, atunci nu este deloc exagerat ca, pentru a intelege, sa extragi o nuanta si sa incerci sa-i trasezi linia de dezvoltare pentru ca mai apoi sa iei o alta nuanta si sa faci acelasi lucru, pastrand adevarata placere a spectacolului dinamic direct si concret. In acest fel am pus eu cap la cap cateva idei despre nuantele narcisice ale configuratie oedipale si cum se pot prezenta in iubirea de transfer, cu ajutorul a doi autori, Haydee Faimberg si Fidias Cesio, pe care s-a intamplat sa-i citesc in acelasi timp, iar rezultatul il prezint in cele ce urmeaza.

Ideea comuna regasita la Cesio si Faimberg este ca narcisismul se insereaza in configuratia narcisica (termen propus de Faimberg).

Logica narcisica este o logica in care “exista un singur obiect narcisic al placerii /iubirii ? (Iocasta in mitul lui Oedip ): nu se pot imagina doua obiecte diferite ale placerii pentru doi subiecti diferiti. Fiul este privit ca un dublu narcisic (narcissistic double) si nu i se pune la dispozitie ” nici timp, nici spatiu psihic” -afirma Haydee Faimberg- “unul trebuie sa traiasca, iar celalalt trebuie sa moara; o logica de tipul ori-ori ,filicid-paricid”.

Pe de alta parte, legea oedipiana este clara: “Nimeni din triunghiul oedipian nu are totul. Niciunul nu reprezinta totul pentru niciunul dintre protagonistii triunghiului. Spre deosebire de legea narcisica, niciunul nu are putere absoluta asupra destinului celuilat”.

Spune Cesio ca intelegerea structurilor narcisice si nu numai, devine foarte clara in dezvoltarea si manifestarea iubirii de transfer. Si acest autor diferentiaza intre ceea ce numeste tragedia oedipiana si complexul oedipian, complexul parind a fi pe acelasi nivel cu ceea ce Faimberg numeste configuratie. Tragedia oedipiana presupune alunecarea pe versantul narcisic al configuratie oedipiene.

Ceea ce mi s-a parut deosebit de interesant in articolul lui Cesio a fost faptul ca el considera ca intr-o analiza rezonabil de bine condusa, transferul erotic nu apare decat in mod exceptional, mai precis, doar atunci cand analistul nu este dispus cumva sa interpreteze toate semnele care duc inspre dezvoltarea unei situatii atat de tensionate si tensionante in terapie. Am sa trec peste impresia lasata de articol cum ca autorul doreste de fapt sa faca dintr-o secventa relationala, cum este transferul erotic, un fel de “text” personal al analistului din care, asa cum ne spunea Freud, ne este mult mai usor sa descifram tendinta si subtextul nespus, inconstient. De altfel ceea ce m-a determinat sa urmaresc aceasta linie a fost modalitatea in care descrie, in acord cu propriile mele perceptii, felul in care ne construim obiectul intern pe care il numim pacient si cum ne adresam acestuia.

orientarea-cognitiva-in-psihoterapie

Astfel Cesio arata cum insumarea “imaginilor” pacientului culese prin simturi, perceptiilor inconstiente care rasar in interactiunea acestora cu interiorul analistului dar si traducerea lor in cuvintele pe care acesta sa le inteleaga si sa i le poate comunica pacientului, formeaza un imago in analist, respectiv pacientul ca obiect.   “Este evident din acesta descriere ca analistul opereaza cu propriile lui imagini si imagouri pe care le atribuie obiectului realitati, pacientul. Aceasta proiectie defineste pacientul. Cu cat sunt mai refulate sau ingropate – altfel spus mai inconstiente, aceste structuri, cu atat mai intensa este calitatea de realitate (reality quality)” Cesio.

Elementele pe care le-am strans pana in momentul de fata ma ajuta sa  inteleg cu claritate directia acestui articol. Faptul ca transferul erotic este blocant se datoreaza angrenajului narcisic care ii ofera rigiditatea, refuzul unei altfel de negocieri iar faptul ca se ajunge intr-o astfel de situatie e “permis” cumva de analist, mai precis, este faptul ca in construirea obiectului intern – pacientul – nu a reusit sa depaseasca logica duala. Este de presupus ca acest lucru se intampla deoarece acesta logica este conflictuala in analist si pare ca rezultatul nu poate fi decat intensificarea iubirii pana la impiedicarea procesului si eventual distrugerea lui. Faptul ca rezultatul este distructiv cred ca arunca o lumina asupra unor alte mecanisme implicate.

Intr-un asemenea proces pare ca analistul este pus in dificultate de teama generata de aparitia copilului si dorinta ca nasterea sa nu aiba loc, corespunzator mitului Oedip considerat integral,  dar si invers, dorinta ca tatal sa moara.  Neputand in relational accepta si lucra o asemenea secventa cred ca rezultatul este alunecarea pe versatul erotic. Eroticul din acestea secventa nu este unul la nivelul complexului Oedip ci mai degraba este narcisizat oedipian. Cu alte cuvinte, pentru ca nu isi poate contine propria ura el isi “ghideaza” obiectul intern si pacientul odata cu el, inspre iubire, esuand in identificarea si interpretarea indiciilor de pe cale. Si, asa cum spune Cesio, cu cat aceasta secventa este mai inconstienta, cu atat realitatea concreta poate fi mai exploziva. Astfel, transferul erotic devine o aparare fata de tendintele distructive, in perfect acord cu ideile freudiene cum ca acest tip de transfer impiedica desfasurarea curei.

Dificultatea relationala in terapie este data de identificarea pe rand cu figurile oedipiene criminale, seductive, ucise si seduse. Acceptarea si intelegerea faptului ca pacientul este copilul pe care nu-l doresti in viata  – filicidul oedipian – cred ca poate conduce la iesirea din impasul transferului erotic. Atunci cand tendintele criminale din analist sunt stimulate de ura pacientului, analistul poate deturna traseul terapeutic inspre o traire la fel de intensa dar de semn contrar, iubirea. Distructivitatea urii este pusa in evidenta prin faptul ca atunci cand se manifesta blocajul transferului erotic, analistul esueaza in a vedea spatiile unde frustrarea nu isi are locul, si anume spatiu nevoilor pacientului. Adesea aceasta se manifesta prin folosirea interpretarii, care de altfel in toate aceste cazuri se dovedeste inutila. Mai mult, acesta distructivitate contribuie la senzatia de a fi asediat de sexualitatea pacientului, asediu caruia cuvantul sufocare i se potriveste. Insasi aceste modalitati de a descrie insa se potrivesc mai bine urii decat iubirii. In aceasta senzatie, adesea descrisa de analisti, se afla constrictia dificultatii de a recunoaste tendintele de respingere si pe cele criminale, iar la randul ei lipsa de recunoastere conduce catre punerea in act a respingerii, asa cum spuneam, adesea prin interpretari sau pasivitate, ratand locurile benefice de interventie.

oedipus-by-alexkrat92-d8hlqav-jpg1435046373

Spre deosebire de Cesio, dar apreciindu-l, consider ca nu analistul este cel care amorseaza, prin lipsa de claritate, transferul erotic. La fel cum nici punctul de vedere freudian nu mai poate fi sustinut – transferul ii apartine in totalitate pacientului. Asa cum spuneam, ambele perspective tind sa faca dintr-un proces profund relational, un text, asa cum ma exprimam mai sus, un ceva static din care sa putem desprinde dinamica inconstientului cu mai multa usurinta. Mi se pare mai coerent sa spun ca dorintele, ranile, frustrarile celor doi participanti la proces se cheama una pe celalalta. Rezonantele inconstiente sunt foarte puternice si prin intermediul cadrului analitic asa cum este el organizat. Si tocmai acesta ii este si scopul – de a pune mai usor in evidenta problematica pacientului si de a ne asigura de un al treilea. Astfel, un pacient care nu a accesat sau a accesat partial logica oedipiana, a celor trei, va trimite semnale continuu catre analist pentru a cobora in spatiul relatiilor exclusiviste, narcisice. . La randului lui, analistul va urma directia trasata in masura in care propria analiza l-a ajutat si il ajuta sa contina tensiunile inerente unei astfel de scufundari. Atunci cand transferul erotic ajunge sa distruga terapia, analistul nu a reusit o asemenea continere iar drumul ce ramane de urmat este punerea in act a distructivitatii.

octombrie 26, 2016 Posted by | Psihanaliza, psiholog, psihoterapie, psihanaliza, psihoterapie, Uncategorized | , , | Lasă un comentariu

Fantomele…


„Cei care cunosc fantomele ne spun ca ele tanjesc sa fie eliberate din viata de fantoma si sa fie, asemenea unor stramosi, lasate sa se odihneasca. Ca stramosi, ele pot continua sa traiasca in generatia din prezent; dar ca fantome, ele sunt fortate sa bantuie generatia din prezent cu viata lor de umbre.” Hans Loewald

aprilie 16, 2016 Posted by | Psihanaliza, psiholog, psihoterapie, psihanaliza, Thoughts, Uncategorized | Lasă un comentariu

Traire in timp


timp-preten_bigCred ca avem posibilitati multiple de a ne uita la si de a afla despre lucruri. Pentru unii dintre noi asta inseamna sa adunam informatii, sa stim despre lucruri cat mai multe, sa le putem descrie cat mai detaliat, eventual din perspectiva mai multor oameni care au studiat obiectele. Pentru altii inseamna a trai, a avea experienta directa a lucrurilor a caror cunoastere vrem sa o dobandim.

Interesant este ca daca putem spune ca in prima modalitate este nevoie de ceva timp pentru a aduna informatiile, pentru a sti…in privinta celei de-a doua modalitati nu se poate spune acelasi lucru. Daca ne intrebam cand se petrece experienta directa, suntem inclinati sa credem ca stim raspunsul – Acum! Doar ca daca ne intebam putin asupra ce inseamna „acum” putem vedea cu usurinta ca acest „Acum” e atat de instabil, incat nici nu sunt sigur ca putem spune ca exista…si chiar daca ar exista, ce experienta ar fi posibila intr-un spatiu de timp asa de mic ca cel ocupat de „acum”. Iar daca, totusi, experienta directa nu se petrece „acum” nici nu mai stiu sa duc discutia mai departe, caci daca imi imaginez ca experienta directa e rezultatul trecutului – asa cum oricum apare mintii – nu prea mai inteleg. Pare ca a trai in acum este asa de dificil incat fie ca traim foarte putin de fapt, fie nu exista nici un fel de traire directa, caci nu exista nici un acum.

Marturisesc ca imi este mai usor sa concep experienta directa ca avand loc in afara continuum-ului temporal. Cred ca atunci cand ne indreptam atentia asupra unor micro-episoade din experienta noastra putem descoperi, uneori, ca incarcatura, consistenta lor este uriasa, semnficatiile desprinse putand cuprinde foarte multe idei, pe care cu greu le-am putea inghesui intr-o perioada de timp foarte scurta, precum este Acum-ul. Din acest motiv si cred ca atunci cand avem experiente directe, nu putem reflecta asupra a ceea ce traim…pur si simplu traim, apoi intr-un apres-coup ne lasam ghidati de cunostintele adunate. Ca sa indulcesc putin tonul, as adauga ca experientele directe probabil ca au loc undeva in afara timpului sau alaturi de timp sau intre-timp.

Lucrurile par ca se complica daca ne gandim ca exista scoli terapeutice care afirma ca lucrul in aici-si-acum e cel mai important…ceea ce ma cam nedumireste putin in privinta valorii trecutului, educatiei, culturii, intregului mediu in care s-a format pacientul. Mi se pare ca daca ar fi sa vorbim ceva cu celalalt despre experientele pe care le-a avut ar trebui sa le cunoastem intr-un fel sau altul. Adica singura modalitate in care putem lucra in aici-si-acum este de a avea o experienta directa cu pacientul…care din punctul meu de vedere se situeaza intr-un loc extra-temporal comprimat…sau altfel spus, lucrul in aici-si-acum nu este posibil din punct de vedere logic. Salvarea ne vine intotdeauna din faptul ca mintea pacientului produce suficient de mult material incat sa nu observam imposibilitatea acestor fapte. Cred ca este usor observabil in momentul in care lucram cu oameni care pare ca nu pot avea o experienta directa…si nu ma intrebati ce inseamna asta…persoane a caror viata interna este saracita extraordinar de mult sau al caror interior este golit de consistenta…si nu am in vedere o nuanta psihotica. In fata unor asemenea persoane, mintea noastra incepe sa fabrice tot felul de scenarii ca sa ne salveze de la un teren atat de arid incat este de nesuportat. A ramane impreuna cu celalalt ar inseamna sa te arunci din avion fara parasuta si asta chiar sa nu aiba vreun sens, adica nici macar sa nu apuci sa-i dai vreun sens. Poate ca saltul in gol ne ofera nuante interesante despre ce inseamna Acum.

Pe de alta parte presupun, totusi, dat fiind ca se vorbeste atat de mult despre acest subiect, ca exista ceea ce numim experienta directa, doar ca realitatea careia ii apartine, in momentul in care ne gandim sau vorbim despre ea nu mai este o experinta directa, astfel ca devine o poveste. Povestea, ca orice poveste, tinde sa ramana intr-un timp nediferentiat…trecut care se poate intoarce intr-un prezent, fiind vizibila integrarea intr-un viitor…existand dintotdeauna ca intr-un buzunar al Timpului.

decembrie 23, 2015 Posted by | Psihanaliza, psiholog, psihoterapie, psihanaliza, psihoterapie, Thoughts | , | Lasă un comentariu

Boala si vindecare


Zilele acestea, din ce in ce mai des, un mesaj a ajuns la urechile mele si m-a „fortat” cumva sa ma gandesc la el, ceea ce m-a determinat si sa scriu cateva randuri iar inainte sa ma apuc de scris, stiam ca am in biblioteca o carte ce se numeste „Boala ca sansa”. In prima faza, asa cum suna, e ceva care poate deranja putin auzul…adica in ce fel sa intelegem ca boala este o sansa?…o sansa sa ce? Cand suntem bolnavi cautam sa ne vindecam si ne bucuram ca am scapat de boala…deci boala nu e o chestie pe care sa o vedem ca o sansa, ci doar vrem sa scapam de ea cat mai repede cu putinta. E evident, nu?…continuarea aici

noiembrie 25, 2015 Posted by | Critica sociala, Psihanaliza, psiholog, psihoterapie, psihanaliza, Thoughts | Lasă un comentariu

Trauma in relatiile de atasament


noiembrie 11, 2015 Posted by | Psihanaliza, psiholog, Thoughts | , , , | Lasă un comentariu

How about knowing…with C.G.Jung


octombrie 21, 2015 Posted by | Psihanaliza, psiholog, Thoughts | , , , | Lasă un comentariu

Through thoughts-realities…


…but neither…more…real!

octombrie 11, 2015 Posted by | Psihanaliza, psiholog | , , | Lasă un comentariu