PSIHANALITICA

Un altfel de psihoterapie

Site nou – PSIHANALITICA


Asa cum mi-am propus de ceva timp, iata ca azi a sosit ziua sa implinesc ultimul proiect al acestui an – lansarea site-ului PSIHANALITICA – vi-l ofer inspre explorare !

LA MULTI ANI…si fie sa culegem tot ce are 2019 mai bun !!!

shutterstock_492750550

 

Reclame

decembrie 31, 2018 Posted by | Atasament, Critica sociala, Orientalisme, Psihanaliza, psiholog, psihoterapie, psihanaliza, Thoughts | Lasă un comentariu

Lumea lui Celalalt


              Imi spunea zilele trecute un prieten ca in sistemul de invatamant actual nu se mai preda toleranta. Gandul mi-a ramas in minte fiind intr-un contrast aparent atat de puternic cu ceea ce gandesc in perioada asta. Mai precis, prin intermediul psihoterapiei, invatam sa ne regasim drumul catre noi prin ochii celorlalti. In mod evident avem nevoie de o pereche de ochi-martori in care sa ne oglindim si mai mult de-atat, in care sa ne re-cunoastem. Ori intoleranta poate ca asta presupune, sa te uiti in ochii celuilalt si nu numai sa nu poti recunoaste un peisaj, care fiind cat de cat familiar ai putea spune ca il poti accepta – pe celalalt – dar mai mult de-atat. Inseamna ca ceea ce vezi in ochii ceiluilat iti este nu numai strain ci si ca intr-un sens ameninta echilibrul propriu. Diferenta prea mare a celuilalt te poate re-prezenta in moduri pentru care inca nu esti pregatit.

           Suntem lingvistic obisnuiti sa spunem ca fiecare dintre noi are nevoie de un anumit confort pentru a trai, de un anume tip de echilibru ca sa poata functiona bine. Ce ar putea presupune insa confortul si echilibrul acesta? Care ar putea fi factorii care sa ne pericliteze buna functionare?

           Acceptam viata noastra in limitele pe care mintea noastra le permite. Da, este vorba de o anumita permisiune si de anumite limite. Nu cred ca suntem nelimitati insa cred ca suntem auto-limitati. Intre aceste limite teritoriul, asa cum spuneam mai sus, ne este cunoscut si il putem defini ca fiind al nostru, ca apartinandu-ne si intr-un fel concret, ca fiind constitutiv sensului pe care il dam identitatii noastre. Ceea ce nu se incadreaza in limitele identitare nu il putem percepe ca fiind noi, al nostru si il putem cataloga ca realitate exterioara noua sau Celalalt. In acest sens, privirea Celuilalt ar putea sa ne arate in cateva feluri de nesuportat pentru noi, feluri care sa ne determine sa punem o granita de netrecut si clara intre noi si El. Este o privire de care ne-am lipsi fara prea mare efort iar randurile care urmeaza va vor expune cateva imagini reflectate in acea privire, cumva necrutatoare.

Ati inteles: nu voi face o pledoarie pentru toleranta.Ci voi face de inteles intoleranta. Consider ca e o maniera provocatoare, la fel cum provocator e sa te mentii tolerant, atunci cand ai toate motivele sa nu fii!

Unul-pentru-celalalt

            Prima imagine de nesuportat dar pe care o putem vedea reflectata este cea a lui a fi ingrozit, terifiat, terorizat. Respingem cu toata forta aceasta imagine care aduce cu sine suferinta neputintei si a imobilitatii, suferinta lui a fi expus unui celuilalt ingrozitor, terifiant, terorizant si din fata caruia nu ne putem retrage. Purtam cu noi ranile adanci ale vulnerabilizarilor si vulnerabilitatilor generate de un Celalat care nu ne-a oferit nici o alta posibilitate. Am fost supusi!

Aceasta imagine mai aduce cu sine ceva despre care nu putem si nu vrem vorbi. Este furia fara limite pe care durerea o transporta fie in corpurile noastre (aducand astfel boli dintre cele mai variate), fie in spatii ale mintii care nu sunt recunoscute ca ale noastre. Si nu, nu putem reactiona direct cu furie pentru ca asta inseamna, implicit, ca recunoastem situatia fara iesire in care suntem. Astfel, ne putem uita in ochii Celuilalt si, poate inexplicabil, il dorim departe, undeva de unde sa nu ne aducem in minte.

           O a doua imagine grea este imaginea noastra ca fiind demni de dispret. Aceasta este o lovitura adesea prea puternica la adresa stimei noastre de sine pentru a fi suportata. Sa fii demn de dispret inseamna ca esti o fiinta chiar ingrozitoare si care probabil ca a facut ceva chiar grozav peste care nu se poate trece si care isi merita soarta de dispretuit si desconsiderat. In asemenea conditii, ce valoare ai? Si cum poti inghiti o privire care iti aduce mesajul acesta?

Astfel, dispretul la adresa propriei persoane poate atinge niste cote foarte inalte incat se poate cere alinat prin reactii extreme de distrugere. Decat sa fii dispretuit mai bine sa fii faramitat astfel incat sa nu mai stii de tine deloc, sa nu mai trebuiasca sa duci aceasta povara un pas mai departe. Varianta a doua este indreptata inspre exterior – decat sa te vezi dispretuit mai bine il distrugi pe acel Celalalt care te poate reflecta asa. Nu putem fi toleranti in conditiile in care trebuie sa ne salvam ceva despre care am putea spune ca este esential pentru noi. Cum sa il tolerezi pe cel care ar putea sa-ti traduca in fapte si cuvinte ca nu te vezi pretuind, ca nu te vezi demn de respect?

       O alta imagine care descopera toleranta noastra scazuta este imaginea in care suntem acoperiti de rusine si din acest motiv socati, scandalizati, oripilati. Adesea, conflictul generat de propriile nevoie si dorinte carora nu li se raspunde corespunzator (sau chiar genereaza pedepse) aduce cu sine trairea aceasta deosebit de infiltranta, si anume rusinea. Sa fii lovit dupa ce ai cazut sau (ai fost) vazut, inseamna ca esti vinovat ca te-ai lovit sau ca ai ochi, inseamna ca nu ai facut lucrurile bine, ca ai gresit si ca ar trebui sa iti fie rusine pentru ceea ce ai facut. Inseamna sa stai la colt!

Rusinea este atat de greu de suportat si desigur vom evita cu toata forta pe Oricine ne poate face sa o simtim. Ea poate merge, atunci cand intensitatea creste prea mult, pana la dorinta de a nu mai dori sa traiesti, moartea parand in acele moment o optiune de departe mai usor de suportat. Pe versantul opus, dar din acelasi munte, poate genera dorinta de a-l omora pe Cel care te face sa traiesti asta.

         In sfarsit, o alta imagine de nesuportat, care poate ca le cumuleaza pe toate celelalte, care se imbina si combina in felurite moduri, este reflectarea imaginii tale ca fiind slab, devitalizat, firav. Si intr-adevar o asemenea imagine poate aduce cu sine trairea unui sentiment de rusine ingrozitor sau a unei neputinte absolute, capitularea fiind singura optiune. Iar in cazul acesta capitularea este echivalenta sinuciderii, aceasta parand a fi singura optiune in a bloca aparitia propriei imagini de felul acesta in constiinta ta. Indreptata in exterior, dorinta aceasta este cea care seamana haosul si din pacate avem mult prea multe exemple in realitatea prezenta si concreta care sa ilustreze cum sentimentul intern de slabiciune se poate manifesta prin generarea haosului in vietile, mintile si inimile celorlalti.

          Toate aceste patru imagini despre care v-am vorbit au un potential urias in a distruge capacitatea noastra de a fi toleranti. Cu siguranta ca v-ati dat seama ca, desi poate chiar am creat un grad de confuzie prin, exprimarea mea care a trecut rapid de la relatia cu un Celalalt extern la relatia cu un Celalalt intern. Ideea esentiala pe care doream sa o transmit este ca toleranta fata de cei din exteriorul nostru isi are baza inauntrul aparatului nostru de rezonanta – alcatuit din mintea, corpul si sufletul nostru. Iar lipsa tolerantei fata de oamenii din jurul nostru se datoreaza faptului ca acesti Ceilalti ne fac se vedem imaginile pe care le-am descris mai sus, imagini care sunt despre noi, pe care le avem cumva inauntrul nostru sau poate ar fi mai potrivit spus ca aceste imagini sunt in jurul epidermei noastre, la granitele psihicului nostru, undeva unde tindem sa nu ne mai recunoastem. Si daca nu suntem dispusi sa ni le apropriem, atunci nu vom face nimic mai mult decat sa fim intoleranti. Altfel spus, vom fi noi cei care terorizeaza, aducand groaza in privirile si vietile Celorlalti si odata cu ea dispretul pentru ei si injosirea. Noi vom fi cei puternici iar ei, cei slabi!

Toleranta

          Intre cele doua optiuni, psihoterapia este a treia, surprinzatoare, nesperata si adesea incapabila sa-si spuna continutul (inca incapabila sa-si vorbeasca esenta). Deschiderea unor noi posibilitati de a simti, relationa, vedea, aduce cu sine o noua intelegere si imi vine sa zic o noua intelegere intre noi, oamenii, dar nu numai ci si intre partile noastre intolerante. Caci libertatea cea mai mare nu este aceea a unei vietii noi ci a posibilitatii de a-ti reimprospata viata continuu prin efortul minunat de a vedea si altceva, de a simti si altcumva si de a fi impreuna cu Celalalt in feluri in care nu ai mai fost vreodata.

 

iulie 17, 2017 Posted by | Critica sociala, Psihanaliza, psiholog, psihoterapie, psihanaliza, Thoughts | , , , , | Lasă un comentariu

Boala si vindecare


Zilele acestea, din ce in ce mai des, un mesaj a ajuns la urechile mele si m-a „fortat” cumva sa ma gandesc la el, ceea ce m-a determinat si sa scriu cateva randuri iar inainte sa ma apuc de scris, stiam ca am in biblioteca o carte ce se numeste „Boala ca sansa”. In prima faza, asa cum suna, e ceva care poate deranja putin auzul…adica in ce fel sa intelegem ca boala este o sansa?…o sansa sa ce? Cand suntem bolnavi cautam sa ne vindecam si ne bucuram ca am scapat de boala…deci boala nu e o chestie pe care sa o vedem ca o sansa, ci doar vrem sa scapam de ea cat mai repede cu putinta. E evident, nu?…continuarea aici

noiembrie 25, 2015 Posted by | Critica sociala, Psihanaliza, psiholog, psihoterapie, psihanaliza, Thoughts | Lasă un comentariu

Un frate prahovean spunea…


Scrisoarea lui Caragiale către Vlahuţă

„Frate Vlahuţă,
De ce să ne facem spaimă şi inimă rea degeaba? La noi nu e nici mai multă nici mai puţină stricăciune decât în alte părţi ale lumii, şi nici chiar nu s’ar putea altfel. Calităţile şi defectele omeneşti sunt pretutindeni aceleaşi; oamenii sunt peste tot oameni. Limbă, costume, obiceiuri, apucături intelectuale şi morale, religiuni – precum şi toate celelalte rezultate ale locului unde au trăit, ale împrejurărilor prin care au trecut – îi pot arăta ca şi cum s’ar deosebi mult cei dintr’un loc de cei dintr’altul; ei însă, în fundul lor, pretutindeni şi totdeauna sunt aceiaşi. Nu existăpe pământ speţă zoologica mai unitară decât a regelui creaţiunii. Între un polinezian antropofag şi cel mai rafinateuropean, alta deosebire hotărâta, nu există decât modul de a-şi găti bucatele. Nici un neam de oameni nu-i mai bun sau mai rău, nici unul mai inteligent ori mai prost; unul e mai aşa, altul mai altminterea; dar, la urma urmelor, toţi sunt la fel. Zi-le oameni şi dă-le pace!
Continuarea aici

noiembrie 15, 2015 Posted by | Critica sociala, Thoughts | | Lasă un comentariu

Pain is temporary…


…but oscillating continuous!

octombrie 5, 2015 Posted by | Critica sociala, Psihanaliza, psiholog, Thoughts | , , | Lasă un comentariu

Putina atentie


A fost si este credinta mea ca daca am reusi sa-i acordam celuilalt putina atentie lucrurile, la nivel macro, in orice domeniu, se vor schimba. Obisnuim mai degraba sa ne plangem de ceea ce se intampla in jurul nostru decat sa modificam prin ceea ce suntem si facem. Intentionez deci descrierea unui comportament individual cu majore efecte socio. Desigur nu este prea clar ca inseamna a acorda atentie celuilalt si tocmai de aceea as dori sa detaliez putin gandul acesta, inspirat fiind de scrierile lui Erich Fromm.

A-i acorda putina atentie celuilalt inseamna intr-o anumita masura a avea grija de el. Fromm pune accentul pe o grija activa adica pe a face ceva fata de obiectul apreciat iar prin ceea ce faci ii arati grija pe care i-o porti. Prototipul pentru acest tip de grija este ingrijirea materna, comportamentul grijuliu al mamei fata de copilul ei. Evident, in social acest comportament nu poate fi intru totul preluat insa avand in minte aceasta radacina putem intelege putin mai bine despre ce este vorba. Cred ca as putea da o infinitate de contra-exemple: modul in care stam la o coada (indiferent de ce se vinde!!!), modul in care mergem pe strada, modul in care ne adresam unul altuia. Sunt comportamente extrem de mici care fac extrem de mult pentru ca pun in evidenta un substrat destul de instabil. Din punctul meu de vedere a avea grija de celalalt ar putea insemna ca atunci cand stam la o coada ar fi ceva sa nu ne ingramadim in spatele celuilalt atat de mult incat sa ne simta respiratia ci sa-i putem acorda un spatiu de bun-simt; atunci cand mergem pe strada ar fi ceva sa fim suficient de atenti sa nu lovim pe cineva cu un umar sau cot iar atunci cand ne adresam altei persoane cred ca salutul – oricare ar fi el – nu este un lucru atat de greu de pronuntat (si nu acel prea des “da si mie”). Grija cred ca inseamna asemenea comportamente civilizate de baza iar inexistenta lor este ceea ce avem prilejul sa observam zilnic.

A-i acorda putina atentie celuilalt ar inseamna un act de responsabilitate fata de nevoile lui psihice. Asa cum spune si Fromm, responsabilitatea inteleasa ca act voluntar si nu ca impunere. Cred ca suntem destul de departe de acest deziderat – nu ca am fi mai aproape de a avea grija – si spun acest lucru pentru ca in mintea mea responsabilitatea pentru nevoile celuilalt inseamna un grad de maturizare emotionala destul de inalt, suficient de inalt incat propriile mele nevoi sa le pot lasa pe moment oarecum deoparte. Vreau sa te ajut chiar daca nu vad nici o rasplata pe moment pentru ajutorul meu. De asemenea cred ca rasplata ar fi probabil cu mult mai mare decat o multumire personala trecatoare, si anume amenajarea unui spatiu in care poti trai recunoscand propriile nevoi si pe cele ale altora.

A putea acorda atentie are legatura cu respectul. Fromm ne spune – “respectul inseamna preocuparea ca celalata persoana sa se dezvolte si sa se desfasoare pe caile sale proprii”. Esential si superior in acelasi timp. Desigur, cale aceasta este interzisa tuturor acelora care nu pot gasi propria lor cale de dezvoltare pentru ca nu poti intelege calea altuia decat atunci cand o stii pe-a ta mai bine. Lucruri stiute, repetate de-atatea ori incat sunt, parca, goale de sens! Si totusi…modalitatea aceasta de a-ti trai viata exista, functioneaza chiar in societatea noastra, e-adevarat pe la colturi dar poate functiona.

Fiecare dintre noi are nevoie sa cunoasca modul in care, la nivel psihic, functioneaza. Faptul ca acest lucru nu este recunoscut deschis mi se pare irelevant cu atat mai mult cu cat oamenii de-abia asteapta sa se deschida, sa se arate asa cum sunt si sa se traiasca mai mult. E o preocupare constanta si as zice, naturala pentru propria persoana insa atunci cand preocuparea pentru propria persoana poate fi mutata pe o alta persoana, atunci cand poti fi curios cum este celalalt, profund, si de ce este intr-un anumit fel – o constiinta psihologica? – se intampla ceva minunat. Cunoasterea proprie se potenteaza prin cunoasterea celuilalt chiar daca initial trebuie sa trecem printr-o perioada de auto-cunoasterea exclusiva. Apare si intrebarea al carei raspuns nu este niciodata simplu: pe cine privim in celalalt? Cu alte cuvinte a putea acorda atentie celuilalt inseamna a manifesta o anumita curiozitate inspre a-l cunoaste asa cum este, nicicum altcumva.

Stiu ca enumerand aceste aspecte le-am dat un alt titlu decat cel dat de Fromm. Pentru el, ele fac parte din iubire, pentru mine, din atentia fata de tine si fata de celalalt (evident nu e nici o contrazicere ci doar o re-formulare personala). Concluzia nu este greu de tras: traim intr-o societata haotica pentru ca acest haos ne apartine, in cel mai personal si in cel mai profund mod. Nu putem avea grija, nu-i putem respecta si nu simtim responsabilitatea fata de nevoile psihice ale altora, nu-i putem cunoaste daca ne fentam pe noi, lasandu-ne pur si simplu de-o parte. Travaliul psihic propriu este o conditie indispensabila pentru a-l putea simti pe cel de langa noi.

iulie 24, 2011 Posted by | Critica sociala | Un comentariu