PSIHANALITICA

Un altfel de psihoterapie

Lumea lui Celalalt


              Imi spunea zilele trecute un prieten ca in sistemul de invatamant actual nu se mai preda toleranta. Gandul mi-a ramas in minte fiind intr-un contrast aparent atat de puternic cu ceea ce gandesc in perioada asta. Mai precis, prin intermediul psihoterapiei, invatam sa ne regasim drumul catre noi prin ochii celorlalti. In mod evident avem nevoie de o pereche de ochi-martori in care sa ne oglindim si mai mult de-atat, in care sa ne re-cunoastem. Ori intoleranta poate ca asta presupune, sa te uiti in ochii celuilalt si nu numai sa nu poti recunoaste un peisaj, care fiind cat de cat familiar ai putea spune ca il poti accepta – pe celalalt – dar mai mult de-atat. Inseamna ca ceea ce vezi in ochii ceiluilat iti este nu numai strain ci si ca intr-un sens ameninta echilibrul propriu. Diferenta prea mare a celuilalt te poate re-prezenta in moduri pentru care inca nu esti pregatit.

           Suntem lingvistic obisnuiti sa spunem ca fiecare dintre noi are nevoie de un anumit confort pentru a trai, de un anume tip de echilibru ca sa poata functiona bine. Ce ar putea presupune insa confortul si echilibrul acesta? Care ar putea fi factorii care sa ne pericliteze buna functionare?

           Acceptam viata noastra in limitele pe care mintea noastra le permite. Da, este vorba de o anumita permisiune si de anumite limite. Nu cred ca suntem nelimitati insa cred ca suntem auto-limitati. Intre aceste limite teritoriul, asa cum spuneam mai sus, ne este cunoscut si il putem defini ca fiind al nostru, ca apartinandu-ne si intr-un fel concret, ca fiind constitutiv sensului pe care il dam identitatii noastre. Ceea ce nu se incadreaza in limitele identitare nu il putem percepe ca fiind noi, al nostru si il putem cataloga ca realitate exterioara noua sau Celalalt. In acest sens, privirea Celuilalt ar putea sa ne arate in cateva feluri de nesuportat pentru noi, feluri care sa ne determine sa punem o granita de netrecut si clara intre noi si El. Este o privire de care ne-am lipsi fara prea mare efort iar randurile care urmeaza va vor expune cateva imagini reflectate in acea privire, cumva necrutatoare.

Ati inteles: nu voi face o pledoarie pentru toleranta.Ci voi face de inteles intoleranta. Consider ca e o maniera provocatoare, la fel cum provocator e sa te mentii tolerant, atunci cand ai toate motivele sa nu fii!

Unul-pentru-celalalt

            Prima imagine de nesuportat dar pe care o putem vedea reflectata este cea a lui a fi ingrozit, terifiat, terorizat. Respingem cu toata forta aceasta imagine care aduce cu sine suferinta neputintei si a imobilitatii, suferinta lui a fi expus unui celuilalt ingrozitor, terifiant, terorizant si din fata caruia nu ne putem retrage. Purtam cu noi ranile adanci ale vulnerabilizarilor si vulnerabilitatilor generate de un Celalat care nu ne-a oferit nici o alta posibilitate. Am fost supusi!

Aceasta imagine mai aduce cu sine ceva despre care nu putem si nu vrem vorbi. Este furia fara limite pe care durerea o transporta fie in corpurile noastre (aducand astfel boli dintre cele mai variate), fie in spatii ale mintii care nu sunt recunoscute ca ale noastre. Si nu, nu putem reactiona direct cu furie pentru ca asta inseamna, implicit, ca recunoastem situatia fara iesire in care suntem. Astfel, ne putem uita in ochii Celuilalt si, poate inexplicabil, il dorim departe, undeva de unde sa nu ne aducem in minte.

           O a doua imagine grea este imaginea noastra ca fiind demni de dispret. Aceasta este o lovitura adesea prea puternica la adresa stimei noastre de sine pentru a fi suportata. Sa fii demn de dispret inseamna ca esti o fiinta chiar ingrozitoare si care probabil ca a facut ceva chiar grozav peste care nu se poate trece si care isi merita soarta de dispretuit si desconsiderat. In asemenea conditii, ce valoare ai? Si cum poti inghiti o privire care iti aduce mesajul acesta?

Astfel, dispretul la adresa propriei persoane poate atinge niste cote foarte inalte incat se poate cere alinat prin reactii extreme de distrugere. Decat sa fii dispretuit mai bine sa fii faramitat astfel incat sa nu mai stii de tine deloc, sa nu mai trebuiasca sa duci aceasta povara un pas mai departe. Varianta a doua este indreptata inspre exterior – decat sa te vezi dispretuit mai bine il distrugi pe acel Celalalt care te poate reflecta asa. Nu putem fi toleranti in conditiile in care trebuie sa ne salvam ceva despre care am putea spune ca este esential pentru noi. Cum sa il tolerezi pe cel care ar putea sa-ti traduca in fapte si cuvinte ca nu te vezi pretuind, ca nu te vezi demn de respect?

       O alta imagine care descopera toleranta noastra scazuta este imaginea in care suntem acoperiti de rusine si din acest motiv socati, scandalizati, oripilati. Adesea, conflictul generat de propriile nevoie si dorinte carora nu li se raspunde corespunzator (sau chiar genereaza pedepse) aduce cu sine trairea aceasta deosebit de infiltranta, si anume rusinea. Sa fii lovit dupa ce ai cazut sau (ai fost) vazut, inseamna ca esti vinovat ca te-ai lovit sau ca ai ochi, inseamna ca nu ai facut lucrurile bine, ca ai gresit si ca ar trebui sa iti fie rusine pentru ceea ce ai facut. Inseamna sa stai la colt!

Rusinea este atat de greu de suportat si desigur vom evita cu toata forta pe Oricine ne poate face sa o simtim. Ea poate merge, atunci cand intensitatea creste prea mult, pana la dorinta de a nu mai dori sa traiesti, moartea parand in acele moment o optiune de departe mai usor de suportat. Pe versantul opus, dar din acelasi munte, poate genera dorinta de a-l omora pe Cel care te face sa traiesti asta.

         In sfarsit, o alta imagine de nesuportat, care poate ca le cumuleaza pe toate celelalte, care se imbina si combina in felurite moduri, este reflectarea imaginii tale ca fiind slab, devitalizat, firav. Si intr-adevar o asemenea imagine poate aduce cu sine trairea unui sentiment de rusine ingrozitor sau a unei neputinte absolute, capitularea fiind singura optiune. Iar in cazul acesta capitularea este echivalenta sinuciderii, aceasta parand a fi singura optiune in a bloca aparitia propriei imagini de felul acesta in constiinta ta. Indreptata in exterior, dorinta aceasta este cea care seamana haosul si din pacate avem mult prea multe exemple in realitatea prezenta si concreta care sa ilustreze cum sentimentul intern de slabiciune se poate manifesta prin generarea haosului in vietile, mintile si inimile celorlalti.

          Toate aceste patru imagini despre care v-am vorbit au un potential urias in a distruge capacitatea noastra de a fi toleranti. Cu siguranta ca v-ati dat seama ca, desi poate chiar am creat un grad de confuzie prin, exprimarea mea care a trecut rapid de la relatia cu un Celalalt extern la relatia cu un Celalalt intern. Ideea esentiala pe care doream sa o transmit este ca toleranta fata de cei din exteriorul nostru isi are baza inauntrul aparatului nostru de rezonanta – alcatuit din mintea, corpul si sufletul nostru. Iar lipsa tolerantei fata de oamenii din jurul nostru se datoreaza faptului ca acesti Ceilalti ne fac se vedem imaginile pe care le-am descris mai sus, imagini care sunt despre noi, pe care le avem cumva inauntrul nostru sau poate ar fi mai potrivit spus ca aceste imagini sunt in jurul epidermei noastre, la granitele psihicului nostru, undeva unde tindem sa nu ne mai recunoastem. Si daca nu suntem dispusi sa ni le apropriem, atunci nu vom face nimic mai mult decat sa fim intoleranti. Altfel spus, vom fi noi cei care terorizeaza, aducand groaza in privirile si vietile Celorlalti si odata cu ea dispretul pentru ei si injosirea. Noi vom fi cei puternici iar ei, cei slabi!

Toleranta

          Intre cele doua optiuni, psihoterapia este a treia, surprinzatoare, nesperata si adesea incapabila sa-si spuna continutul (inca incapabila sa-si vorbeasca esenta). Deschiderea unor noi posibilitati de a simti, relationa, vedea, aduce cu sine o noua intelegere si imi vine sa zic o noua intelegere intre noi, oamenii, dar nu numai ci si intre partile noastre intolerante. Caci libertatea cea mai mare nu este aceea a unei vietii noi ci a posibilitatii de a-ti reimprospata viata continuu prin efortul minunat de a vedea si altceva, de a simti si altcumva si de a fi impreuna cu Celalalt in feluri in care nu ai mai fost vreodata.

 

Anunțuri

Iulie 17, 2017 - Posted by | Critica sociala, Psihanaliza, psiholog, psihoterapie, psihanaliza, Thoughts | , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: