PSIHANALITICA

Un altfel de psihoterapie

Narcis, Oedip si iubirea


              Ce este interesant in psihanaliza este ca s-au putut dezvolta ramuri, diferite intre ele, unele aparent contradictorii, dar care, privite din anumite unghiuri si perspective, sunt egal valabile. Desigur, cu mult mai interesant sa privesti materialul analitic dobandit in lucrul propriu-zis si sa incerci sa decelezi intelesurile si modurile de functionare din care a aparut un asemenea material. Dintr-o asemenea incercare orice terapeut poate spune cu usurinta ca descopera multe structuri care merg in paralel. Si nu putini sunt autorii care au remarcat ca complexitatea functionarii psihice este data tocmai de acest activism sincron. “Putem concluziona ca lucram cu o conceptie sincrona care este in armonie cu atemporalitatea inconstientului, care, in felul acesta, isi castiga accesul la constient ” , spune Cesio.

887759694ffa09c2d45255317abc4100

Si daca toate sunt intotdeauna acolo, atunci nu este deloc exagerat ca, pentru a intelege, sa extragi o nuanta si sa incerci sa-i trasezi linia de dezvoltare pentru ca mai apoi sa iei o alta nuanta si sa faci acelasi lucru, pastrand adevarata placere a spectacolului dinamic direct si concret. In acest fel am pus eu cap la cap cateva idei despre nuantele narcisice ale configuratie oedipale si cum se pot prezenta in iubirea de transfer, cu ajutorul a doi autori, Haydee Faimberg si Fidias Cesio, pe care s-a intamplat sa-i citesc in acelasi timp, iar rezultatul il prezint in cele ce urmeaza.

Ideea comuna regasita la Cesio si Faimberg este ca narcisismul se insereaza in configuratia narcisica (termen propus de Faimberg).

Logica narcisica este o logica in care “exista un singur obiect narcisic al placerii /iubirii ? (Iocasta in mitul lui Oedip ): nu se pot imagina doua obiecte diferite ale placerii pentru doi subiecti diferiti. Fiul este privit ca un dublu narcisic (narcissistic double) si nu i se pune la dispozitie ” nici timp, nici spatiu psihic” -afirma Haydee Faimberg- “unul trebuie sa traiasca, iar celalalt trebuie sa moara; o logica de tipul ori-ori ,filicid-paricid”.

Pe de alta parte, legea oedipiana este clara: “Nimeni din triunghiul oedipian nu are totul. Niciunul nu reprezinta totul pentru niciunul dintre protagonistii triunghiului. Spre deosebire de legea narcisica, niciunul nu are putere absoluta asupra destinului celuilat”.

Spune Cesio ca intelegerea structurilor narcisice si nu numai, devine foarte clara in dezvoltarea si manifestarea iubirii de transfer. Si acest autor diferentiaza intre ceea ce numeste tragedia oedipiana si complexul oedipian, complexul parind a fi pe acelasi nivel cu ceea ce Faimberg numeste configuratie. Tragedia oedipiana presupune alunecarea pe versantul narcisic al configuratie oedipiene.

Ceea ce mi s-a parut deosebit de interesant in articolul lui Cesio a fost faptul ca el considera ca intr-o analiza rezonabil de bine condusa, transferul erotic nu apare decat in mod exceptional, mai precis, doar atunci cand analistul nu este dispus cumva sa interpreteze toate semnele care duc inspre dezvoltarea unei situatii atat de tensionate si tensionante in terapie. Am sa trec peste impresia lasata de articol cum ca autorul doreste de fapt sa faca dintr-o secventa relationala, cum este transferul erotic, un fel de “text” personal al analistului din care, asa cum ne spunea Freud, ne este mult mai usor sa descifram tendinta si subtextul nespus, inconstient. De altfel ceea ce m-a determinat sa urmaresc aceasta linie a fost modalitatea in care descrie, in acord cu propriile mele perceptii, felul in care ne construim obiectul intern pe care il numim pacient si cum ne adresam acestuia.

orientarea-cognitiva-in-psihoterapie

Astfel Cesio arata cum insumarea “imaginilor” pacientului culese prin simturi, perceptiilor inconstiente care rasar in interactiunea acestora cu interiorul analistului dar si traducerea lor in cuvintele pe care acesta sa le inteleaga si sa i le poate comunica pacientului, formeaza un imago in analist, respectiv pacientul ca obiect.   “Este evident din acesta descriere ca analistul opereaza cu propriile lui imagini si imagouri pe care le atribuie obiectului realitati, pacientul. Aceasta proiectie defineste pacientul. Cu cat sunt mai refulate sau ingropate – altfel spus mai inconstiente, aceste structuri, cu atat mai intensa este calitatea de realitate (reality quality)” Cesio.

Elementele pe care le-am strans pana in momentul de fata ma ajuta sa  inteleg cu claritate directia acestui articol. Faptul ca transferul erotic este blocant se datoreaza angrenajului narcisic care ii ofera rigiditatea, refuzul unei altfel de negocieri iar faptul ca se ajunge intr-o astfel de situatie e “permis” cumva de analist, mai precis, este faptul ca in construirea obiectului intern – pacientul – nu a reusit sa depaseasca logica duala. Este de presupus ca acest lucru se intampla deoarece acesta logica este conflictuala in analist si pare ca rezultatul nu poate fi decat intensificarea iubirii pana la impiedicarea procesului si eventual distrugerea lui. Faptul ca rezultatul este distructiv cred ca arunca o lumina asupra unor alte mecanisme implicate.

Intr-un asemenea proces pare ca analistul este pus in dificultate de teama generata de aparitia copilului si dorinta ca nasterea sa nu aiba loc, corespunzator mitului Oedip considerat integral,  dar si invers, dorinta ca tatal sa moara.  Neputand in relational accepta si lucra o asemenea secventa cred ca rezultatul este alunecarea pe versatul erotic. Eroticul din acestea secventa nu este unul la nivelul complexului Oedip ci mai degraba este narcisizat oedipian. Cu alte cuvinte, pentru ca nu isi poate contine propria ura el isi “ghideaza” obiectul intern si pacientul odata cu el, inspre iubire, esuand in identificarea si interpretarea indiciilor de pe cale. Si, asa cum spune Cesio, cu cat aceasta secventa este mai inconstienta, cu atat realitatea concreta poate fi mai exploziva. Astfel, transferul erotic devine o aparare fata de tendintele distructive, in perfect acord cu ideile freudiene cum ca acest tip de transfer impiedica desfasurarea curei.

Dificultatea relationala in terapie este data de identificarea pe rand cu figurile oedipiene criminale, seductive, ucise si seduse. Acceptarea si intelegerea faptului ca pacientul este copilul pe care nu-l doresti in viata  – filicidul oedipian – cred ca poate conduce la iesirea din impasul transferului erotic. Atunci cand tendintele criminale din analist sunt stimulate de ura pacientului, analistul poate deturna traseul terapeutic inspre o traire la fel de intensa dar de semn contrar, iubirea. Distructivitatea urii este pusa in evidenta prin faptul ca atunci cand se manifesta blocajul transferului erotic, analistul esueaza in a vedea spatiile unde frustrarea nu isi are locul, si anume spatiu nevoilor pacientului. Adesea aceasta se manifesta prin folosirea interpretarii, care de altfel in toate aceste cazuri se dovedeste inutila. Mai mult, acesta distructivitate contribuie la senzatia de a fi asediat de sexualitatea pacientului, asediu caruia cuvantul sufocare i se potriveste. Insasi aceste modalitati de a descrie insa se potrivesc mai bine urii decat iubirii. In aceasta senzatie, adesea descrisa de analisti, se afla constrictia dificultatii de a recunoaste tendintele de respingere si pe cele criminale, iar la randul ei lipsa de recunoastere conduce catre punerea in act a respingerii, asa cum spuneam, adesea prin interpretari sau pasivitate, ratand locurile benefice de interventie.

oedipus-by-alexkrat92-d8hlqav-jpg1435046373

Spre deosebire de Cesio, dar apreciindu-l, consider ca nu analistul este cel care amorseaza, prin lipsa de claritate, transferul erotic. La fel cum nici punctul de vedere freudian nu mai poate fi sustinut – transferul ii apartine in totalitate pacientului. Asa cum spuneam, ambele perspective tind sa faca dintr-un proces profund relational, un text, asa cum ma exprimam mai sus, un ceva static din care sa putem desprinde dinamica inconstientului cu mai multa usurinta. Mi se pare mai coerent sa spun ca dorintele, ranile, frustrarile celor doi participanti la proces se cheama una pe celalalta. Rezonantele inconstiente sunt foarte puternice si prin intermediul cadrului analitic asa cum este el organizat. Si tocmai acesta ii este si scopul – de a pune mai usor in evidenta problematica pacientului si de a ne asigura de un al treilea. Astfel, un pacient care nu a accesat sau a accesat partial logica oedipiana, a celor trei, va trimite semnale continuu catre analist pentru a cobora in spatiul relatiilor exclusiviste, narcisice. . La randului lui, analistul va urma directia trasata in masura in care propria analiza l-a ajutat si il ajuta sa contina tensiunile inerente unei astfel de scufundari. Atunci cand transferul erotic ajunge sa distruga terapia, analistul nu a reusit o asemenea continere iar drumul ce ramane de urmat este punerea in act a distructivitatii.

Reclame

octombrie 26, 2016 - Posted by | Psihanaliza, psiholog, psihoterapie, psihanaliza, psihoterapie, Uncategorized | , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: